Ep. 5 Ciosvârcă se ȋntoarce

Drawing: Cristina Daniela Gagiu
Storyteller: Oana Maroti  

Este o dimineaƫă luminoasă, de ianuarie. Soarele a iesit blând să dezmierde câinii, care stau lungiƫi pe ici, pe colo. Pamântu-i ȋngheƫat, dar fără zăpadă. Dracula doarme-dus. Umbra Mirabelei stă lipită de un stejar bătrân. Oamenii din sat isi beau cafeaua: unii singuri, alƫii ba.

Păduraru’ ȋşi bea cafeaua cu nevasta lui, pădurăriƫa, aşezaƫi ȋn pridvor, frumos, amândoi cu fular şi căciulă pe cap. Pădurăriƫa aşa de bine-i putzulită, că ȋi poƫi lua urma de parfum ieftin de departe; se simte mai puternic decât aroma cafelei şi face concurenƫă izului constant de balegă, care tronează ȋn sat.

Pădurăriƫa: Mă bărbate, poate ar fi bine sa nu mai furi lemne, să nu te prindă.

Păduraru’: No, vez de treaba. Dacă toƫi fură, io di ce nu?

Pe când păduraru’ o terminat de spus “di ce nu”, Ciosvârcă se apropie de casa lor, ȋn alergare, cu căştile pe urechi. Ce picioare! Are un tricou luat peste bluză, cu fulger pe el, din faƫă şi cu nr. 10, scris pe spate.

Când ȋl vede, pădurăriƫa prinde cana de cafei cu amândouă mâinile, ca şi cum s-ar ȋncălzi şi dă sa bea, dar nu bea, rămâne cu cana la nas şi cu gura căscată.  Văzut din spate, ȋn alergare şi cu colanƫi, Ciosvârcă se impune cu musculatura lui desăvârşită. Pădurăriƫa ȋl urmăreşte cu sufletul la gură, sperând că o va saluta dar, fără să vrea nu-şi poate muta privirea de pe bucile alea spectaculoase şi intră brusc ȋntr-o reverie puternică, ȋn care Ciosvârcă ȋi dă voie să-l mângâie.

Păduraru’ vede că pădurăriƫa roşeşte brusc şi are instinctul de a strânge puşca la piept, ȋnsă nu zice nimic, pentru că şi el urmăreşte fascinat mişcarea ritmică a bucilor bombate. Cei doi rămân cuminƫi, ca nişte statui, pregătiƫi să salute, dacă cumva Ciosvârcă are să se întoarcă spre ei.

Ciosvârcă trece bine de casă fără să-i observe, ȋnsă reacƫionează când aude un zgomot puternic, fără legătură cu muzica, pe care o asculta. Ȋşi scoate căştile din urechi şi se ȋntoarce brusc. Ȋn acelaşi moment o clădire uriaşă, de corporate apare ȋntre casa pădurarului şi Ciosvârcă, spulberând şansele unui posibil contact vizual.

Ciosvârcă se dezmeticeşte şi suspină că structura nou apărută i-a obturat peisajul, aşa că ȋşi continua alergarea de dimineaƫă, prin sat, pe partea cealaltă a clădirii, spre casa lui Dracula. Păduraru’ şi pădurăriƫa ȋşi reiau şi ei conversaƫia la cafea:

Pădurăriƫa: Tăt mai repide construiesc ăştia.

Păduraru’: Îs bolunzi.